Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!
Despre folosul postului
„Mulţi creştini, nedând o prea mare importanţă postului, îl ţin fără tragere de inimă sau nu îl ţin deloc. Şi totuşi, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică şi părere de rău, căci nu este înfricoşător pentru noi, ci pentru diavoli. În cazul demonizaţilor, mult poate face postul, mai ales când este însoţit de sora sa bună, care este rugăciunea.
Mai văd oameni care înainte şi după post se îmbuibă cu hrană şi cu băutură, pierzând astfel folosul postului. Este ca şi cum trupul nostru abia şi-ar reveni dintr-o boală şi când ar da să se ridice din pat, cineva l-ar lovi tare cu piciorul şi l-ar îmbolnăvi şi mai tare. Ceva asemănător se întâmplă şi cu sufletul nostru atunci când înainte şi după post nu suntem cumpătaţi.
Dar şi când postim, nu ajunge să ne abţinem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim şi sufleteşte.
Există primejdia ca ţinând posturile rânduite de Biserică, să nu avem nici un folos. Din ce cauză? Pentru că ne ţinem departe de mâncăruri, dar nu ne ţinem departe de păcat; nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor săraci; nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu pofte trupeşti; petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri ruşinoase. În felul acesta, pierdem folosul postului. De aceea, postul de mâncare trebuie însoţit de îndepărtarea de orice păcat, de rugăciune şi de luptă duhovnicească. Numai astfel vei aduce jertfă bineplăcută Domnului şi vei avea mult folos.”
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumența, p. 348, 351 )
Un stejar frumos
Gheorghe, păstorul, ședea cu copilul său la umbra unui stejar mare și bătrân, când iată că trei călători s-au oprit înaintea copacului. Erau niște soldați îmbrăcați în uniformă, care primiseră permisie și plecaseră din cazarmă pentru câteva zile. Se opriseră să se uite la stejar.
- Ce frumos e! Zise unul. Dacă ar face cineva cărbuni din el, ar scoate o sumă bună de bani.
- Se poate, frate cărbunar, răspunse păstorul.
Un alt soldat a zis:
- Ce lemn frumos și ce gros este! Ar ieși din el multă mobilă frumoasă.
Păstorul îi zise:
- Adevărat, frate tâmplar, dar fi păcat să se taie un copac atât de mare și frumos.
Cel de-al treilea a zis:
- Stejarul acesta e încărcat de ghindă! Cu ea s-ar putea îngrășa câțiva porci. Porcii ar face niște șunci frumoase și ar ieși și un cârnaț foarte gustor.
Atunci păstorul i-a spus:
- Ai dreptate, frate măcelar, stejarul acesta are o ghindă foarte bună.
După ce soldații au plecat, fiul păstorului Gheorghe întrebă:
- Tată, îi cunoști de mult pe acești oameni?
- Nu-i cunosc, acum îi văd pentru prima oară.
- Atunci de unde știi că primul era cărbunar, al doilea tâmplar și al treilea măcelar?
Tatăl i-a răspuns:
- Fiule, fiecăruia îi place să vorbească de meseria lui și de ceea ce-l interesează mai mult. Astfel, oamenii cu însușiri frumoase nu vorbesc decât de fapte bune, pe când cei răi sunt vădiți de cuvintele lor. Iată așadar cât de ușor îi putem cunoaște pe cei din urmă, ca să ne ferim de dânșii.
După mișcări și cuvinte,
Vezi ce omul are-n minte.
